Thursday , April 25 2024

Suceava

Stiri din Suceava

Aproape 500 de cauciucuri transportate ilegal, confiscate de poliţişti

In data de 6 noiembrie 2014, un echipaj din cadrul Postului de Poliţie Cârlibaba şi al Poliţiei municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control, pe DN 18, pe raza comunei Cârlibaba, trei dube, iar în urma verificărilor s-a descoperit faptul că acestea transportau anvelope, fără documente justificative. Cele trei autoutilitare …

Mai mult »

Termica va opri furnizarea apei calde în Obcine, de luni dimineaţă până la ora 18

Luni, începând cu ora 08.00, Termica SA Suceava va opri furnizarea apei calde şi a încălzirii în cea mai mare parte din cartierul Obcini pentru remedierea unor defecţiuni apărute în sistemul de transport al energiei termice. Este vorba de intevenţii pe magistrala a II-a de termoficare, într-o porţiune care ar …

Mai mult »

A fost suplimentat bugetul pentru medicamente şi servicii medicale pentru pacienţii asiguraţi

S-a suplimentat bugetul CAS Suceava cu un procent de 10% din suma primită iniţial. Cei mai mulţi bani vor reveni spitalelor din judeţ, şi anume 11.160.780 lei, iar pentru prestaţii medicale acordate într-un stat membru UE s-au primit în plus 9.879.750 lei n bugetul pentru servicii de recuperare medicală a …

Mai mult »

Unde pândesc în acest weekend radarele Poliţiei sucevene

Sâmbătă: Câmpulung Moldovenesc: DN 17 zona municipiului; DN 17 Pojorâta; Vatra Dornei: DN 17 zona municipiului; DN 17 Poiana Stampei; Suceava: Ion Irimescu, DJ 209C Moara – Vornicenii Mici; Str. Parcului, DJ 208A Ipoteşti, Bosanci, Udeşti; Fălticeni: DN 2 Drăguşeni – Fântâna Mare; DN 2 Rădăşeni – Buneşti; DN 2E …

Mai mult »

Consilieri locali şi funcţionari din Primăria Udeşti, audiaţi de DNA pentru o posibilă fraudă de 700.000 de lei cu subvenţii APIA

Procurorii DNA Suceava au audiat mai mulţi ciobani, funcţionari din Primăria Udeşti şi consilieri locali într-un caz în care sunt suspiciuni de fraudă cu subvenţii APIA. Este vorba şi despre o asociaţie de crescători de animale, înfiinţată de câţiva angajaţi ai primăriei Udeşti, care ar fi primit ilegal în fiecare …

Mai mult »

Victor Ponta vizitează, azi, comuna Cacica

Prezidenţiabilul PSD, premierul Victor Ponta va participa în cursul zilei de astăzi la o întrevedere electorală în comuna Cacica. Vizita premierului are loc în contextul în care acesta va participa, tot în cursul zilei de astăzi, la evenimente culturale care au loc la Cernăuţi. Inainte de deplasarea în Ucraina, Victor …

Mai mult »

Nechifor: “Sunt convins că Victor Ponta este cea mai bună soluţie”

Cătălin Nechifor l-a comparat pe Klaus Iohannis cu actualul preşedinte al României, spunând că „este aceeaşi Mărie, cu altă pălărie” Liderul social democraţilor din judeţul Suceava, Cătălin Nechifor, este convins de succesul în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale al candidatului PSD, primul ministru Victor Ponta. „Sunt convins că Victor …

Mai mult »