Monday , May 6 2024

Antonescu: Ambasadorul SUA este un partizan al lui Băsescu

Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, duminică, că ambasadorul SUA în România este “un partizan al lui Traian Băsescu”, dar că această remarca nu este “un atac la SUA sau chiar la domnul Gittenstein”.
“Ambasadorul este un partizan al lui Traian Băsescu, o fi având motivele domniei-sale, să nu afirm asta. Şi nu este un atac la SUA sau la domnul Gittenstein, ţin să o spun”, a spus Antonescu, într-o emisiune a Antena 3.
Referindu-se la mesajele pe care le-a primit din partea Administraţiei americane în perioada interimatului, Antonescu a menţionat că “americanii au fost mai atenţi şi cu informaţia, şi cu atitudinea” decât oficialii UE.
“Aş spune că americanii au fost mai atenţi şi cu informaţia, şi cu atitudinea decât domnul Barroso, sau doamna Reding şi, din păcate, doamna Merkel”, a susţinut Antonescu.

Vezi si

Tradiții de Paști: se ciocnesc ouă roșii sau vine Iepurașul?

Ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar …