Tuesday , May 14 2024

Bucovina și Şomuz au făcut penultimele repetiții înainte de reluarea Ligii a III-a

Bucovina Rădăuți și Şomuz Fălticeni au efectuat penultimele repetiții înainte de reluarea Ligii a III-a.

Echipa rădăuțeană a câștigat două meciuri amicale într-o singură zi: 2-0 cu Dream Team Ipotești, printr-o dublă semnată de Robert Ciobanu, și 8-0 cu Bradul Vama, prin golurile marcate de Iosif Netbai (3), Andrei Sahlean (2), Georgică Hopulele (2) și Andrei Alecsandru.

Într-un alt meci de verificare disputat sâmbătă, Şomuz a pierdut pe stadionul Tineretului, în fața celor de la FC Şoimii Gura Humorului, cu scorul de 1-2.

Viceliderul Ligii a IV-a s-a impus prin golurile înscrise de Claudiu Ungureanu și Ciprian Severin, după ce fălticenenii au condus la pauză prin reușita lui Eduard Julei. (D.C.)

Vezi si

Bronz național pentru voleibaliștii U17 de la LPS Suceava

Echipa pregătită de Bogdan Macsim și Tudor Orășanu a ocupat locul 3 la turneul final …