Monday , May 13 2024

Ucrainenii au scufundat o mare navă rusească în Marea Neagră

Directoratul Principal de Informații al Ucrainei a publicat o înregistrare video care arată cum o navă rusească de debarcare a fost scufundată în Marea Neagră.

„Direcția Principală de Informații, în cooperare cu toate componentele Forțelor de Securitate și Apărare ale Ucrainei, a distrus marea navă de debarcare „Țezar Kunikov” a Flotei Mării Negre a statului agresor al Rusiei. Misiunea a fost efectuată de forțele speciale ale ‘Grupului 13’ al Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei”, a declarat serviciul de informații GUR.

GUR, serviciul de informații militare condus de generalul Kirilo Budanov, afirmă că „nava inamică a fost atacată de dronele de atac naval Magura V5. Acest lucru s-a întâmplat în Marea Neagră, lângă orașul Alupka, aflat în Crimeea ocupată temporar”.

Statul Major a dat publicității o declarație în care a confirmat oficial atacul asupra navei de debarcare Țezar Kunikov în Marea Neagră în această dimineață  „Forțele armate ale Ucrainei, împreună cu unități ale Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării, au distrus marea navă de debarcare a invadatorilor,Țezar Kunikov.”

Armata ucraineană susține că nava, care se afla în apele teritoriale ucrainene în apropiere de Alupka (în Crimeea anexată) în momentul atacului, a fost distrusă.

Parlamentarul ucrainean Oleksiy Honcharenko a declarat și el că nava vizată este Țezar Kunikov, care a participat la operațiunile militare rusești din Georgia în 2008.

Ministerul rus al Apărării încă nu comentează rapoartele despre navă, dar a raportat în această dimineață că șase drone au fost „interceptate” deasupra Mării Negre.

Țezar Kunikov era o navă de debarcare din clasa Ropucha, cu un deplasament maxim de peste 4.000 de tone. Ea avea o lungime de 112 metri și o lățime de 15 metri și putea atinge o viteză de peste 17 noduri.

Vezi si

Putin pune un nou ministru la Apărare. Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev 

Actualul ministru rus al apărării Serghei Şoigu nu va mai face parte din noul guvern …