Alte stiri
Taylor Swift a adunat 180.000 de spectatori la concertele de la Paris. Ce țări europene urmează în turneu
acum 3 hours
În perioada 01-02 februarie 2024 a avut loc auditul heliportului SMURD SV1, în vederea certificării heliportului administrat de Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.
În cadrul acestui audit, inspectorii Autorității Aeronautice Civile Române au verificat documentația, echipamentele și facilitățile heliportului, cât și nivelul de instruire al personalului ce va deservi heliportul SMURD SV 1.
Auditul s-a încheiat prin întocmirea unui Raport preliminar de evaluare, în vederea certificării heliportului SMURD SV 1, în care nu au fost identificate deficiențe cu factor de risc major asupra activităților desfășurate de către heliport, cu efect direct asupra siguranței zborului.
„Acesta a fost ultimul pas de întreprins, conform procedurilor aeronautice, până la primirea certificării heliportului. Astfel, suntem încrezători că în decursul lunii februarie vom primi certificarea, ceea ce înseamnă că heliportul SMURD SV 1 va deveni operațional și va intra in slujba pacienților”, arată într-un comunicat Spitalul Clinic Județean Suceava. (O.S.)
Tags audit heliport Obiectiv de Suceava spital
Vineri, 10 mai 2024, la Biblioteca Bucovinei ”I.G. Sbiera” a avut loc lansarea volumului ”Poetul …