Monday , May 13 2024

Tânăr de 21 de ani din Câmpulung, prins drogat la volan

În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 02:47,  pe str. Calea Bucovinei de pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc, polițiștii au oprit un autoturism Seat, condus de Z. Adrian,  de 21 de ani, din localitate.

I s-a solicitat conducătorului auto să se supună testării cu aparatul etilotest, rezultatul acestei testări fiind negativ. Fiind testat cu aparatul DrugTest,  a reieșit faptul că tânărul  prezenta în organism substanța psihoactivă Benzodiazepines, acesta fiind condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge și urină.

Polițiștii au întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiuni de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. (O.S.)

Vezi si

Volumul ”Poetul cu patru nume”, al poetului Doru Mihai Mateiciuc –  ”O chintesență a unui eu poetic aflat într-o continuă căutare. O carte pe care trebuie să o citiți!”

Vineri, 10 mai 2024, la Biblioteca Bucovinei ”I.G. Sbiera” a avut loc lansarea volumului ”Poetul …