Monday , May 13 2024

MAE: Doi români au murit în războiul din Israel

Ministerul Afacerilor Externe anunță încă un deces al unui cetățean român în războiul din Israel. Este vorba despre persoana anunțată inițial dispărută și al cărei deces a fost confirmat de autoritățile israeliene. Aceasta avea dublă cetățenie. Este cel de al doilea deces al unor cetățeni români, după atacul Hamas.

„Ministerul Afacerilor Externe informează cu regret că, până în prezent, se confirmă decesul a două persoane cu dublă cetățenie, israeliano-română, cu domiciliul în Statul Israel, astfel:

– persoana al cărei deces a fost anunțat de către autoritățile israeliene la data de 9 octombrie 2023, care deținea cetățenie israeliano-română, cu domiciliul în Statul Israel;

– persoana pe care familia a declarat-o dispărută la data de 12 octombrie 2023 și al cărei deces a fost confirmat de autoritățile israeliene la data de 13 octombrie 2023.

Ministerul Afacerilor Externe transmite condoleanțe familiilor și își exprimă regretul profund pentru victimele acestor atacuri. De asemenea, reiterează condamnarea fermă a terorismului în toate formele sale de manifestare. Ambasada României la Tel Aviv și Consulatul General al României la Haifa mențin în permanență contactul cu autoritățile israeliene pentru verificarea informațiilor cu privire la cetățenii români”, transmite MAE.

 

Vezi si

Şonka: Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o …