Monday , May 13 2024

Un adolescent de 15 ani, suspectul în cazul amenințărilor cu bombă la spitale și tribunale

Un adolescent de 15 ani este suspectat că a trimis în ultima perioadă mai multe mesaje de ameninţare cu privire la amplasarea unor bombe, pe adresele de poştă electronică ale unor instituţii şi autorităţi publice, dar şi ale unor firme din România. Este vorba de ministere, spitale, instanțe și societăți comerciale.

Cercetările vizează săvârşirea infracţiunii de ameninţare în scop terorist. „La data de 29 august, ca urmare a activităţilor investigative derulate de poliţiştii Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi structurile subordonate, cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, a fost identificată persoana care ar fi conceput şi transmis, pe adresele de poştă electronică ale unor instituţii şi autorităţi publice, dar şi ale unor persoane juridice din România, mesaje de ameninţare cu privire la amplasarea unor dispozitive explozive”, a transmis IGPR.

Persoana bănuită este un minor, de 15 ani, cetăţean român. Poliţiştii fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare în scop terorist.

Vezi si

Şonka: Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o …