Sunday , May 12 2024

„Azilele groazei”. Șeful și adjuncta Autorităţii pentru Persoanele cu Dizabilităţi și directorul general ANPIS au fost demiși

Preşedintele Autorităţii Naţionale perntru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, Mihai Tomescu, şi vicepreşedintele instituţiei, Adela Crăciun, au fost demişi din funcţii. A fost demisă de asemenea şi Cristina Elena Anton, directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), relatează Digi24.

În cazul AJPIS Ilfov, s-a constituit o comisie de disciplină care analizează modul în care funcţionarii din instituţie au gestionat cazul azilelor de bătrâni. Mihai Tomescu, preşedintele Autorităţii Naţionale perntru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, a scris încă de vineri despre plecarea sa din funcţie.

„Dragii mei, am luat astăzi act de decizia domnului Prim Ministru de a fi destituit din funcţia de preşedinte al ANPDPD. Eu mă consider o persoană demnă şi un profesionist şi nu vreau sa comentez aceasta decizie. Pentru mine aceasta funcţie nu a reprezentat o sinecură şi nu am o miză politică. Tot ceea ce am facut a fost să mă pun in sprijinul persoanelor cu dizabilităţi si să repun pe picioare o institutie care a pătimit atat de mult de-a lungul anilor. Au fost cel puţin cinci reorganizări sau desfiinţări succesive ale acestei instituţii în ultimii zece ani, fapt ce se răsfrânge şi în calitatea politicilor sociale din acest domeniu. Legat de situaţia tragică şi cele petrecute în serviciile sociale apărute în spaţiul public zilele acestea, doresc să vă spun că monştrii care au avut aceste comportamente faţă de persoanele cu dizabilităţi trebuie să suporte consecinţele legii. Vă asigur însă că toate acţiunile noastre de control şi monitorizare au fost realizate cu profesionalism şi de echipe formate din oameni de înaltă calitate morală. Vă mulţumesc pentru tot sprijinul şi îmbrăţişez comunitatea persoanelor cu dizabilităţi din România”, a scris Tomescu pe pagina de Facebook.

Pe lângă preşedintele Autorităţii, a fost demis şi vicepreşedintele instituţiei, Adela Crăciun. O altă decizie a ministrului Muncii a fost demiterea directorului general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), Cristina Elena Anton. În cazul AJPIS Ilfov, s-a constituit o comisie de disciplină care analizează modul în care au gestionat cazul azilelor de bătrâni. Pentru că este vorba de funcţionari angajaţi cu concurs, nu pot fi demişi fără comisie, au precizat surse din Ministerul Muncii.

Vezi si

Şonka: Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o …

2 comments

  1. Atata vreme cat se pot angaja in alte joburi la guvern nu stiu cat de afectati sunt… Vor aparea pe alte posturi platite de la buget, cu sanse la o retributie superioara in scurt timp. Ca este in Romania.

  2. Peste tot in lume se ia din spuma de pe oala. Problema in Romania este de sistem si romanii nu prea au limita. Lipseste legislatie si cea care exista nu prea are metode clare de aplicare. Si sunt multi romani cu foamea in gusa pentru care cateva firmituri furate fac diferenta.
    E trist cand sunt oameni care nu se pot apara la capatul botei.