Monday , May 13 2024

Legea pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost adoptată

Legea pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost votată, luni, de plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului cu 382 de voturi pentru și trei abțineri. Legea poate fi contestată la Curtea Constituțională. Deputata ex-AUR Diana Șoșoacă a întrerupt lucrările Parlamentului, fluierând repetat și sunând dintr-un clopoțel.

Camera Deputaților și Senatul au adoptat, luni, în ședință comună, legea pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, cu 382 de voturi pentru și trei abțineri.

Şedinţa a fost condusă de preşedintele interimar al Camerei, Alfred Simonis, care este și inițiatorul legii.

În timpul dezbaterilor, președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că „începem reforma pensiilor speciale cu noi înșine.”

Amendamentul parlamentarului neafiliat Andrei Lupu, care cerea ca eliminarea pensiilor speciale să se rezume doar la indemnizațiile viitoare a fost respins cu 282 de voturi împotrivă, 41 de voturi pentru și 48 de abțineri.

Şedinţa a fost deschisă cu intonarea imnului naţional, cu ocazia Zilei Drapelului.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat luni după şedinţa conducerii partidului că parlamentarii PNL care nu votează legea de eliminare a pensiilor parlamentarilor vor fi daţi afară din partid.

Ciucă a mai spus că în BPN a fost luată decizie în BPN ca toţi parlamentarii PNL să voteze pachetul de legi care cuprinde eliminarea pensiilor speciale şi a pensiilor parlamentarilor precum şi legea care interzice cumulul pensie-salariu, până miercuri, la închiderea sesiunii parlamentare şi a precizat că este posibilă o sesiune extraordinară, dacă vreuna va fi atacată la CCR.

 

Vezi si

Şonka: Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o …

One comment

  1. Bravo d-le Ciucä . O hotie realä era asta cu pensii speciale. Normal dacä cotizezi pt pensie aia poti sä si primesti. D.le Ciucä ati oprit lsa timp hotia asta ordinarä