Alte stiri
Primul om din lume care a primit un rinichi de la un porc modificat genetic a murit la 2 luni de la operație
acum 12 hours
În noaptea de joi spre vineri, la ora 01:00, pe Calea Bucovinei din Rădăuți, polițiștii au observat un autoturism marca VOLKSWAGEN care se deplasa având un comportament neadecvat în trafic.
Polițiștii au făcut semnal regulamentar de oprire folosind semnalele luminoase și acustice, moment în care, conducătorul autoturismului nu s-a conformat, continuându-ți deplasarea în trombă pe strada Calea Bucovinei spre strada G. Iacob Zadik și a intrat în curtea unui imobil în construcție.
La volan se afla C. Dumitru, de 29 ani, din comun Mușenița, satul Climăuți, care a prezentat permisul de conducere și certificatul de înmatriculare al autoturismului.
În urma verificărilor efectuate asupra documentelor, s-a constatat faptul că autoturismul marca Volkswagen nu are încheiată o poliță de asigurare obligatorie de tip RCA.
Întrucat bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilometru, care a indicat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. (O.S.)
Tags ascuns Curte Obiectiv de Suceava politia sofer
Inspectoratul de Poliție Județean Suceava – Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității – aduce …