Tuesday , April 30 2024

România pregătește aproape 200 de paramedici din Ucraina, în cadrul unui acord NATO

România pregătește în această perioadă, în cadrul centrelor de ISU de la Târgu Mureș și Oradea, paramedici din Ucraina. Li se predă medicină tactică de intervenție, inclusiv în caz de război, în cadrul unui acord NATO. Acordul prevede pregătirea a aproape 200 de paramedici.

”În această perioadă, în Centrul de Formare Formatori, Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență Târgu Mureș din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al Județului Mureș și în Centrul de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Crișana” al Județului Bihor sunt organizate cursurile de pregătire în domeniul primului ajutor calificat pentru paramedicii din Ucraina”, a transmis, joi, IGSU. Sursa citată a precizat că, în cadrul centrului din județul Mureș, timp de o lună de zile, omologii ucraineni vor participa la cursul de prim-ajutor de bază, iar în centrul de la Oradea, timp de 4 zile, paramedicii ucraineni vor fi pregătiți în medicină tactică de intervenție, cu simularea mai multor scenarii.

”Reamintim că România și-a asumat, în cadrul NATO, un acord de pregătire a paramedicilor ucraineni care include și medicină tactică de intervenție în caz de război. La solicitarea de asistență internațională a Ucrainei privind consolidarea rezilienței naționale în domeniul sănătății publice, Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre NATO (EADRCC), împreună cu statul român, au dezvoltat un proiect ce presupune pregătirea a 197 salvatori ucraineni din cadrul sistemului național pentru situații de urgență”, a mai transmis sursa citată.Conform Acordului semnat în data de 24 octombrie de reprezentanții DSU/MAI și EADRCC, se va asigura instruirea paramedicilor în cadrul cursurilor de bază și medicină tactică, precum și cele destinate pregătirii instructorilor de prim ajutor calificat. Valoarea estimată a proiectului este de 450.000 euro, ce sunt asigurați prin fondul fiduciar NATO, iar România va asigura, cu titlu gratuit, pregătirea în cadrul Centrelor SMURD de la Târgu Mureș și Oradea.

 

Vezi si

Codul silvic, adoptat de Senat

Senatul a adoptat, luni, cu numeroase amendamente, proiectul de lege privind Codul silvic, iniţiat de …