Wednesday , May 8 2024

WizzAir a renunțat la zborul Suceava – Tel Aviv

WizzAir a renunțat definitiv la zborul de pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” către Tel Aviv – Israel.

Practic, după această modificare “de ultimă oră”, Wizz Air va continua să opereze curse externe către capitalele Marii Britanii – Londra, Italiei – Roma, (precum și în orașele italiene Milano Bergamo, Veneția – Treviso, Bologna), Franței – Paris,  Belgiei – Bruxelles, dar și în orașele nemțești Dortmund și Memmingen, în cel olandez Eindhoven și în Cipru, la Larnaca.

avion, WizzAir, Suceava, obiectiv

Asta deși în orarul de vară al companiei – și al aeroportului sucevean, de altfel – a fost introdus pentru data de 6 iunie a.c. (ca dată de început) și zborul pe ruta Suceava – Tel Aviv. Decizia de a scoate complet din orarul de zbor al companiei această destinație nu a fost comunicată săptămâna trecută. În mod normal în astfel de situații neplăcute, pasagerii sunt informați și pot opta pentru rambursarea integrală a biletului achitat sau un “credit de companie”. (D.P.)

Vezi si

Miercuri începe ultimul modul din acest an școlar, în care elevii din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a au de susținut Evaluarea Națională

Miercuri, 8 mai, elevii și preșcolarii revin la cursuri, în modulul 5, ultimul din actualul …