Monday , May 13 2024

Bruce Willis suferă de demență. Familia a anunțat noul diagnostic

Actorul american Bruce Willis suferă de demență frontotemporală, a anunțat familia acestuia pe rețelele sociale, conform BBC. Într-un mesaj publicat pe rețeaua socială Instagram, familia celebrului actor a transmis că este „o ușurare să avem, într-un final, un diagnostic clar”.

În primăvara lui 2022, Bruce Willis fusese diagnosticat cu afazie, o boală neurodegenerativă care provoacă probleme ale vorbirii. Boala a avansat, iar actorul a putut fi diagnosticat mai clar, a precizat familia. Bruce Willis are 67 de ani și o carieră artistică extraordinară în spate, fiind cunoscut pentru o mulțime de roluri în filme de acțiune, cel mai celebru fiind cel din seria de filme Die Hard, în care l-a interpretat pe John McClane, începând din 1988 și până în 2013.

Familia lui Willis transmite că speră că atenția media va duce la o recunoaștere crescută a acestei boli și la eforturi pentru tratarea ei. „Bruce și-a folosit mereu vocea pentru a-i ajuta pe alții și pentru a ajuta la conștientizarea unor probleme importante, și în public dar și în privat. Știm în inimile noastre că dacă ar putea astăzi să o facă, ar încerca să aducă această boală debilitantă în atenția lumii și ar încerca să creeze o conexiune cu cei care se confruntă cu ea”. Mesajul a fost semnat de soția sa, Emma Heming, cele două fiice și de fosta soție, Demi Moore, și cele trei fiice pe care le are cu ea.

Demența frontotemporală este o formă mai rară a bolii care declanșează probleme de comportament și vorbire. Printre simptome se numără și dificultăți de mișcare, pierderea controlului funcțiilor fiziologice de urinare sau defecare și slăbiciune musculară.

Vezi si

Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024 (VIDEO)

Elveţianul Nemo a câştigat Eurovision 2024, o ediţie plină de tensiuni politice, triumfând într-un concurs …