Tuesday , May 7 2024

Austria și Olanda au votat împotriva aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen la Consiliul JAI

După 11 ani de încercări, România a ratat din nou aderarea la Spațiul Schengen, după ce Austria și Olanda au votat joi la Consiliul JAI de la Bruxelles împotriva aderării Bulgariei și României la acest spațiu.

Austria a anunțat oficial, prin vocea ministrului său de Interne, că se opune aderării României și Bulgariei. Olanda a votat la pachet pentru respingerea României și Bulgariei, deși susținea România, dar decuplarea celor două țări s-a dovedit imposibilă.

Croația a primit vot unanim și va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2023, potrivit unui anunț al președintelui Croației. Ca urmare a votului, controalele la granițele terestre ale Croației cu celelalte state membre Schengen vor înceta de la 1 ianuarie 2023, în timp ce controlul la aeroporturi va înceta de pe 26 martie 2023, când se schimbă programul liniilor aeriene.

După o ședință tensionată, Austria și Olanda au votat împotriva aderării României și Bulgariei la Schengen. Olanda a precizat că nu se opune aderării României, ci doar a Bulgariei, dar pentru că sunt la pachet, votează împorivă pentru amândouă.

Au existat dezbateri aprinse în cadrul discuțiilor din Consiliul JAI de la Bruxelles. Potrivit jurnaliștilor prezenți la reuniune, Germania și Luxemburgul ar fi amenințat că blochează aderarea Croației la Schengen dacă Austria nu acceptă România și Bulgaria.

Vezi si

Vremea devine mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în următoarele două săptămâni

Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult …