Tuesday , May 7 2024

Două proiecte de modernizări drumuri prin PNI Anghel Saligny, supuse aprobării Consiliului Județean

În ședința de joi, 29 septembrie, două proiecte de hotărâre privind modernizarea a două drumuri județene vor fi dezbătute în vederea aprobării Consiliului Județean Suceava.

Astfel, consilierii județeni vor discuta și supune votului un proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Modernizare DJ 176, km 42+700 – 48+697, Brodina – Brodina de Jos, județul Suceava”. Un al doilea proiect de hotărâre care va fi dezbătut este în legătură cu lucrările pentru obiectivul de investiții „Modernizare DJ 209M, km 8+640 – 10+000 în localitatea Rotopănești, comuna Horodniceni, județul Suceava”. Ambele au fost aprobate pentru finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, iar indicatorii tehnico-economici rezultați în cazul primului proiect sunt de 24,5 milioane de lei din care circa 420.000 de lei reprezintă categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul Județului Suceava, în vreme ce pentru al doilea proiect valoarea estimată este de 5,4 milioane de lei din care circa 100.000 de lei reprezintă categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul Județului Suceava. (D.P.)

Vezi si

Un nou volum al poetului sucevean Doru Mihai Mateiciuc va fi lansat vineri la Biblioteca Bucovinei

Vineri, 10 mai 2024, la ora 11.00, la Biblioteca Bucovinei ”I.G. Sbiera” va avea loc …