Monday , April 29 2024

Actrița Anne Heche, în continuare în comă, conectată la aparate, după ce mașina ei a intrat într-o casă și a luat foc

Actriţa Anne Heche era luni în continuare spitalizată în stare critică, în comă şi conectată la un aparat respirator, la patru zile după ce a suferit răni grave în urma unui teribil accident de maşină produs în Los Angeles, a precizat un purtător de cuvânt al interpretei, potrivit Reuters.

Heche, în vârstă de 53 de ani, a fost spitalizată la scurt timp după ce maşina pe care o conducea a scăpat de sub control într-un cartier din Los Angeles şi a intrat într-o locuinţă care ulterior a luat foc, potrivit poliţiei.

Nicio persoană din locuinţă nu a fost rănită, dar casa a luat foc în urma impactului, necesitând intervenţia a zeci de pompieri, scrie Agerpres.

Un purtător de cuvânt al departamentului de poliţie din Los Angeles a spus luni că circumstanţele şi cauzele accidentului sunt în continuare în curs de investigare.

Heche este în comă şi nu şi-a recăpătat cunoştinţa după accident, a spus Michael McConnell, membru al companiei de impresariat din Los Angeles Zero Gravity Management, care o reprezintă pe actriţă.

”În acest moment, se află în stare extrem de critică”, a declarat el pentru Reuters într-un SMS adăugând că Heche ”are leziuni pulmonare semnificative care necesită ventilare mecanică şi arsuri care necesită intervenţie chirurgicală”.

Heche a devenit cunoscută graţie serialului de televiziune ”Another World”, care i-a adus un premiu Daytime Emmy, continuând cu alte roluri în serialul HBO ”Hung” şi în lungmetrajele ”Wag the Dog” şi ”Cedar Rapids”.

A ajuns în atenţia tabloidelor în anii 1990 pentru relaţia sa cu actriţa de comedie Ellen DeGeneres în perioada când DeGeneres a dezvăluit public că este lesbiană. După ce s-a despărţit de DeGeneres, Heche s-a căsătorit cu cameramanul Coleman Laffoon, de care a divorţat ulterior. A petrecut apoi câţiva ani într-o relaţie cu actorul James Tupper, coleg de distribuţie în serialul de televiziune ”Men in Trees”.

Vezi si

Artistul fenomen Burna Boy vine la vară la UNTOLD

Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, anunță noi nume de artiști îndrăgiți …