Tuesday , May 7 2024

Ar putea Palestina să devină statul cu numărul 194 al Naţiunilor Unite?

Peste câteva zile, Adunarea Generală a ONU ar trebui să ia o decizie în legătură cu recunoaşterea statului palestinian. Această hotărâre nu este o „premieră”, ci mai degrabă o repetare a istoriei, scrie cotidianul francez Le Monde. Jurnaliştii francezi amintesc că rezoluţia 181, dată pe 29 noiembrie 1947, prevedea crearea a două state – unul israelian şi unul palestinian şi un regim internaţional pentru Ierusalim. Cel de-al doilea stat nu a avut timp să se nască din cauza războiului pe care ţările arabe vecine l-au declarat Israelului, iar după 64 de ani, palestinienii riscă să nu obţină o reparaţie a situaţiei prin depunerea proiectului lor de recunoaştere a statului palestinian în faţa Adunării Generale a ONU. CLICK AICI PENTRU CONTINUARE

Vezi si

Judecătorul îl amendează din nou pe Trump în procesul penal și îl avertizează că va face închisoare

Judecătorul care supervizează procesul penal al lui Donald Trump a declarat luni că îl va …