Friday , May 3 2024

Incendiu într-o sală de clasă de la Școala Boureni – Gura Humorului

Vineri dimineață a fost semnalat  un incendiu intr-o sală de clasă la Scoala Primară din cartierul Boureni, orasul Gura Humorului.

Focul a ars mocnit, cu degajări mari de fum. În momentul izbucnirii incendiului nu erau elevi în școală și nu sunt victime.

„Copiii nu urmau să vină la școală astăzi. Nu se aflau elevi în școală. Era personal auxiliar, cei care au semnalat incendiul”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.

La fața locului intervin pompierii militari cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Conform ISU Suceava, școala este compusă din două săli de clasă și o încăpere destinată grădiniței, incendiul având loc în cea din urmă. La o primă evaluare, a ars podeaua pe o suprafață de aproximativ 40 mp.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost jarul căzut din sistemul de încălzire (soba cu acumulare de căldură). (O.S.)

 

Vezi si

Un nou volum al poetului sucevean Doru Mihai Mateiciuc va fi lansat săptămâna viitoare la Biblioteca Bucovinei

Vineri, 10 mai 2024, la ora 11.00, la Biblioteca Bucovinei ”I.G. Sbiera” va avea loc …