Tuesday , April 30 2024

Ordinul „Crucea Bucovinei”, înmânat Sofiei Vicoveanca de către PS Damaschin

Distinsa artistă și fiică a Bucovinei, Sofia Vicoveanca, a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, cea mai înaltă distincție pentru mireni a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților – Ordinul „Crucea Bucovinei”. Potrivit unui comunicat de pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, evenimentul a avut loc în după-amiaza zilei de 25 noiembrie 2021, în ziua sărbătoririi Sfintei Mucenițe Ecaterina, la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în cadrul celei de a doua ediții a „Dialogurilor cu folos” (la prima ediție a fost invitată Elisabeta Lipă, multiplă campioană olimpică și Președintele Federației Române de Canotaj).

Conform surse citate, Ordinul „Crucea Bucovinei” a fost înmânat interpretei de muzică populară Sofia Vicoveanca de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și textul de vrednicie al Ordinului a fost citit de pr. Constantin Oprea, Consilier Cultural al Eparhiei noastre. „Născută în nordul Bucovinei, la Toporăuți, lângă Cernăuți, Sofia Vicoveanca a poposit la umbra Mănăstirii Putna, la Vicov, de aici și numele de scenă „Vicoveanca”, atât de drag ei și nouă. Poartă cu vrednicie și numele Sfintei Mucenițe Sofia, străduindu-se în toate zilele să arate că înțelepciunea este o virtute care împodobește sufletul și-l face să vibreze armonios, fiind pe plac lui Dumnezeu și oamenilor. Impresionantă e activitatea îndrăgitei cântărețe de muzică populară și poetă. 62 de ani a cântat, a cules texte vechi și le-a interpretat cu măiestrie. A scos la lumină cântece vechi din bătrâni și a ținut aprinsă cu putere flacăra dragostei pentru cântecul popular și portul nostru tradițional. Ambasadoare a Bucovinei și a României în întreaga lume, dna Sofia Vicoveanca este un apostol cu o credință mare, de o noblețe rară, cu o eleganță firească de creștin iubitor de tradițiile noastre sfinte. Munca ei a fost răsplătită cu aplauze și vorbe frumoase la adresa ei din partea tuturor. Răsplata cea mare-i la Dumnezeu, pe care L-a mărturisit mereu și-n văzul și-n auzul lumii!”, se mai arată în comunicatul postat pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. (D.P.)

 

Vezi si

De miercuri, Thermonet oprește furnizarea căldurii în municipiul Suceava

THERMONET S.R.L., operatorul sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Suceava,  a anunțat …