Tuesday , April 30 2024

Grup de Suport Tehnic pentru gestionarea efectelor pandemiei de COVID în județul Suceava

Ținând cont de contextul epidemiologic actual înregistrat la nivelul județului Suceava, a fost constituit un Grup de Suport Tehnic din care fac parte reprezentanți din cadrul Prefecturii, Consiliului Județean, ISU, DSP, Serviciul Judeţean de Ambulanță Suceava, precum și reprezentanți ai Spitalului Județean Suceava și ai celorlalte spitale din județ.
Un anunț în acest sens a fost făcut de vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă. Conform celor spuse de acesta, activitatea Grupului se desfășoară zilnic în format cu participare fizică sau în cadrul unor ședințe online prin sistem teleconferință.
“Acest Grup de Suport Tehnic este un instrument practic și eficient în comunicarea unităților spitalicești din județ cu instituții responsabile cu gestionarea pandemiei. Astăzi (luni, 11 octombrie – n.r.), printre subiectele aduse în discuție, am solicitat detalii referitor la aplicarea unui ordin recent al IGSU cu privire la prevenirea incendiilor în spitale”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Suceava.
Recent, Spitalul Județean de Urgență “Sfântul Ioan cel Nou” – Suceava a făcut o solicitare pentru a beneficia de o autospecială de pompieri la Spitalul Nou unde funcționează secția ATI. “Cum acest lucru nu este posibil, conducerea IGSU a dat vineri un ordin care prevede că pompierii vor verifica de mai multe ori pe parcursul unei zile sectoarele ATI. Astfel, la Spitalul Județean de Urgență “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, în intervalul 09- 21, vor fi făcute verificări din 3 în 3 ore, urmând a se face verificări și în intervalul 21 – 09. Vor fi verificate dotarea cu stingătoare și hidranți interiori, modalitățile de încălzire a spațiilor destinate secțiilor ATI, eliminarea tuturor surselor de foc deschis, verificarea, prin vizualizare, a integrității instalațiilor electrice, verificarea asigurării permanente a personalului în secții ATI și a modului de cunoaștere de către aceștia a folosirii stingătoarelor”, a spus Niculai Barbă.
În afara acestui program, a mai adăugat vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, verificările vor fi executate, ocazional, de echipajul SMURD, după finalizarea misiunilor.
“Tot în ședința de astăzi s-a discutat despre soluțiile de prelungire a programului la Secțiile de Radioterapie și Imagistică din unitățile sanitare din județul Suceava. Până la această dată spitalele din județ aveau program doar în prima parte a zilei pentru aceste investigații, ceea ce presupunea ca în restul zilei pacientul să fie transportat la Unitatea de Primire Urgențe Suceava pentru a fi consultat și diagnosticat. Prin prelungirea programului acestei secții scade în mod considerabil presiunea pe Serviciul Judeţean de Ambulanță și pe UPU Suceava”, a declarat Niculai Barbă. El a mai specificat despre Spitalul din Gura Humorului și despre spitalele din Câmpulung Moldovenesc și Siret că au identificat deja soluții pentru a implementa prelungirea programului de de luni până vineri  sau chiar pe durata întregii săptămâni. (D.P.)

Vezi si

De miercuri, Thermonet oprește furnizarea căldurii în municipiul Suceava

THERMONET S.R.L., operatorul sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Suceava,  a anunțat …

One comment

  1. Cate persoane din acest Grup de suport tehnic s-au vaccinat ? Dar domnul Barba ?