Alte stiri
Individ băgat în arest după ce, băut bine, a furat un excavator și s-a plimbat prin Dornișoara
acum 10 hours
Un tânăr șofer băut a intrat în toiul nopții într-un gard, a fost rănit și a încercat să dea vina pe o amică
acum 10 hours
Miercuri, 8 septembrie, Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc își va primi bobocii, care vor avea de trecut prin câteva proceduri oficiale pentru a fi cazați și, mai apoi, să înceapă noul an școlar, săptămâna viitoare. Astfel, elevii claselor a IX-a sunt așteptați mâine la sediul unității de învățământ, însoțiți de un părinte/reprezentant legal, care vor preda diriginților documentele necesare pentru intrarea în colectivul colegiului. De asemenea, aceștia vor avea de semnat angajamentele cu Ministerul Apărării Naționale, procedură standard la început de ciclu liceal.
În urma susținerii admiterii la Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, care a presupus un proces de recrutare și selecție, pe lângă susținerea Evaluării Naționale, au fost repartizați computerizat 120 de candidați, în ordinea mediilor de admitere. Cea mai mare medie de admitere din acest an a fost 9,97 și aparține unui candidat din județul nostru, locul doi în clasament fiind ocupat tot de un elev din Suceava, iar ultima medie de admitere la colegiul militar câmpulungean a fost 8,31. De precizat că 40 dintre bobocii colegiului, în noul an școlar, sunt fete, și 80 băieți, iar 35 dintre elevi sunt din județul Suceava. Ei vor studia specializarea matematică-informatică. (O. NUȚU)
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER, ȘI DREPTMĂRITORILOR CREȘTINI DIN ARHIEPISCOPIA SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR Har, pace și …