Sunday , April 28 2024

Băut, un bărbat a căzut de la etajul 1 în timp ce încerca să-și prindă pisica

Luni, 3 mai, la orele 23:04 Poliția Municipiului Suceava a fost sesizat prin apel 112 de către P. Elisabeta despre faptul că soțul, P. Vasile a căzut pe geam de la etajul 1. În interiorul apartamentului din Suceava, str. Victoriei, polițiștii au găsit-o pe apelantă împreuna cu soțul său  și o prietenă.

De asemenea, la fața locului se afla un echipaj de ambulanță care-l consulta pe P. Vasile. Toate persoanele prezente au declarat că bărbatul, pe fondul stării de ebrietate, în timp ce s-a întins după pisica sa care se afla pe pervazul geamului de la bucătărie s-a dezechilibrat și a căzut.

Diagnosticul preliminar oferit de către membrii echipajului de ambulanță este traumatism cranio-cerebral și traumatism toracic. S-a întocmit proces verbal de constatare pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Vezi si

Suceveanca Lăcrimioara Perijoc, argint la Campionatele Europene de box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc a pierdut, sâmbătă, meciul disputat cu reprezentanta Serbiei, Sara Cirkovic, în …