Sunday , April 28 2024

Avocații Casei Regale investighează comportamentul lui Meghan față de unii angajați, care au acuzat-o că i-a umilit și intimidat

Palatul Buckingham a angajat un cabinet de avocatură să ancheteze acuzaţiile potrivit cărora ducesa de Sussex ar fi intimidat membri ai personalului regal.

Palatul a anunţat că acest cabinet urmează să ancheteze dezvăluirile apărute în presa britanică la începutul lui martie și potrivit cărora asistenţii regali au depus o plângere împotriva lui Meghan Markle în 2018, conform CNN.

Doi funcţionari de rang înalt au dezvăluit că au fost intimidaţi de soţia prinţului Harry, iar un membru al personalului a acuzat-o de ”umilire”.

”Angajamentul nostru de a examina circumstanţele acuzaţiilor unor foşti membri ai personalului ducelui şi ducesei de Sussex se concretizează, însă nu vom face comentarii publice cu privire la acest subiect”, a declarat pentru CNN un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham.

Cuplul nu a comentat cu privire la această anchetă, însă un purtător de cuvânt al celor doi a respins aceste acuzaţii de intimidare, pe care le-a catalogat drept ”defăimătoare”.

Aceste investigaţii intervin în contextul în care familia regală britanică se confruntă cu o criză majoră, în urma unor declaraţii zgomotoase ale prinţului Harry şi Meghan Markle într-un interviu acordat la 7 martie lui Oprah Winfrey.

În acest interviu, cei doi s-au declară victime ale unor denigrări orchestrate de membri ai familiei Windsor.

Unii membri ai familiei regale britanice şi-ar fi exprimat îngrijorarea faţă de faptul că copilul cuplului ar avea ”pielea închisă la culoare”.

Vezi si

Artistul fenomen Burna Boy vine la vară la UNTOLD

Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, anunță noi nume de artiști îndrăgiți …