Sunday , April 28 2024

4 cadre didactice și un elev, noile cazuri de COVID din școli

Inspectorarul Școlar Județean (IȘJ) Suceava a informat că în data de 4 martie a.c. au fost raportate cinci noi cazuri de COVID în unitățile de învățământ, fiind vorba despre 4 cadre didactice și un singur elev.

Astfel, au primit rezultate pozitive la testarea pentru depistarea virusului SARS-Cov2 două educatoare, una de la GPP ”Licurici” Fălticeni-structură a GPP ”Pinocchio” Fălticeni, și alta de la GPN Pârteștii de Jos-structură a Liceului Tehnologic ”Nicanor Moroșan” Pârteștii de Jos, doi profesori de la învățământul primar, de la Școala Gimnazială Nr. 1 Vicovu de Sus și de la Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava, dar și un elev de clasă primară, de la Școala Gimnazială ”Ion Creangă” Suceava.

IȘJ a anunțat că cinci clase și-au suspendat activitatea cu prezență fizică, dintre care trei clase de la învățământul primar – Școala Gimnazială Nr. 1 Vicovu de Sus, Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava, Școala Gimnazială ”Ion Creangă” Suceava – și două grupe de grădiniță, de la GPP ”Licurici” Fălticeni și GPN Pârteștii de Jos. (O. N.)

Vezi si

Sucevencele Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, medalii de aur la Europenele de canotaj din Ungaria

România a cucerit medaliile de aur în proba feminină de dublu vâsle, categorie uşoară, prin …