Friday , March 29 2024

15 directori școlari ale căror mandate au expirat au fost schimbați, iar alți 134 au fost menținuți în funcții

Mandatele a 149 de directori și directori adjuncți, care au fost numiți în funcții în data de 9 ianuarie 2017, pentru o perioadă de 4 ani, ca urmare a promovării concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de conducere, au expirat. Astfel, pentru posturile rămase vacante, 134 de directori și directori adjuncți au fost menținuți în funcție, prin detașare în interesul învățământului, iar 15 sunt cu mandat nou – 13 directori și 2 directori adjuncți.

În cadrul Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, din data de 8 ianuarie, a fost analizată situația celor 149 de cadre didactice cu funcții de conducere ale căror mandate au expirat. Este vorba despre directori și directori adjuncți care au fost numiți în funcții în data de 9 ianuarie 2017, pentru o perioadă de 4 ani, ca urmare a promovării concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de conducere pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat. Potrivit inspectorului școlar general adjunct Ioan Puiu, doar 15 din cei 149 de directori ale căror mandate au expirat au fost schimbați din funcție.

”134 dintre ei au primit o prelungire a mandatului, prin detașare în interesul învățământului, iar 15 au fost schimbați din funcție. Este vorba despre directori care fie nu și-au mai dorit să păstreze funcția ocupată, fie au fost schimbați din cauza unor lipsuri legate de management. Au calificative bune și se vor putea înscrie la viitorul concurs, dacă vor dori. Noi am schimbat doar acei directori unde am considerat că actul managerial are nevoie de un impuls, pentru ca lucrurile să meargă mai bine”, a explicat inspectorul Puiu.

Astfel, pentru posturile rămase vacante, 134 de directori și directori adjuncți au fost menținuți în funcție, iar 15 sunt cu mandat nou – 13 directori și 2 directori adjuncți. Este vorba despre directorii unităților de învățământ GPN Cajvana, Colegiul ”Vasile Lovinescu” Fălticeni, CSS Gura Humorului, Școala Gimnazială ”Dimitrie Onciul” Straja, Liceul Teoretic ”Ion Luca” Vatra Dornei, Școala Gimnazială Nr. 1 Vicovu de Sus, Școala Gimnazială Bivolărie, Școala Gimnazială ”Constantin Tomescu” Vulturești, Școala Gimnazială Stulpicani, Școala Gimnazială ”Academician H. Mihăescu” Udești, Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Bănești, Școala Gimnazială Crucea și Școala Gimnazială Neagra Șarului și directorii adjuncți de la Liceul Tehnologic ”Vasile Cocea” Moldovița și Liceul Tehnologic ”Ion Nistor” Vicovu de Sus.

Având în vedere prevederile Legii educației naționale și a Regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, în cazul vacantării funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar, conducerea interimară este asigurată, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar, de un cadru didactic titular, numit prin detaşare în interesul învăţământului, prin decizia inspectorului şcolar general, cu avizul Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Școlar şi cu acordul scris al persoanelor solicitate. (Oana NUȚU)

 

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …