Thursday , May 2 2024

Tată și fiu arestați preventiv pentru tentativă la omor calificat după ce au rupt în bătaie un tânăr într-o spălătorie din Liteni

Miercuri, 30 decembrie, în jurul orei 13.07­, Poliția orașului Liteni a fost sesizată prin 112, de către G. Mihai, cu privire la faptul că în timp ce se afla la spălătoria auto aparținând S.C. Lucmareli S.R.L. Liteni, împreună cu A. Ciprian, de 28 ani, din Liteni, acesta din urmă a fost agresat de către Ț.  Mihai, de 43 ani și Ț. Cosmin – Mihai, de 17 ani, ambii localnici.

Ajunși la fața locului, polițiștii acu constatat că, în seara de 25 decembrie 2020 G. Mihai – Sebastian a avut o discuție contradictorie cu numitul Ț. Mihai – Cosmin, discuție care însă nu a degenerat. Pe 30 decembrie, G. Mihai – Sebastian și A. Petru – Ciprian au mers la spălătoria auto aparținând S.C. Lucmareli S.R.L. din orașul Liteni și, în timp ce spălau autoturismul, în spatele mașinii lor a oprit un autoturism, condus de Ț. Mihai, din care a coborât acesta și Ț. Mihai – Cosmin, fiul său.

Aceștia s-au îndreptat către G. Mihai – Sebastian și A. Petru – Ciprian. Gavril Mihai – Sebastian i-a observat și a reușit să fugă, însă A. Petru – Ciprian a fost surprins de cei doi care l-au lovit de mai multe ori.

Joi, 31 decembrie, în continuarea cercetărilor efectuate referitoare la agresiunea respectivă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus declinarea competenței de cercetare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii „tentativei la infracțiunea de omor”. În urma cercetărilor efectuate, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus schimbarea încadrării juridice și efectuarea în continuare față de suspecți, iar ulterior, a fost pusă în mișcare acțiunea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tentativă la omor” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”.            Inculpații Ț. Mihai și Ț. Cosmin Mihai au fost reținuți pentru 24 de ore. În urma analizării probatoriului administrat Tribunalul Suceava a emis mandatele de arestare preventivă cu nr 1/1, respectiv 1/2 pe o perioadă de 30 de zile față de numiții Ț. Mihai și Ț. Cosmin Mihai pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat. Inculpații au fost introduși în CRAP al IPJ Suceava. (O.S.)

Vezi si

USV a scos la concurs șapte locuri de muncă auxiliare

Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava a scos la concurs, în această perioadă, șapte locuri …