Saturday , April 20 2024

Numărul de călători cu avionul, în scădere cu peste 85% în luna noiembrie. Pe aeroportul Sucevei au fost procesați mai puțin de 4 mii de pasageri

Activitatea aeronautică civilă și cea aeroportuară continuă să fie în „picaj”, contextul pandemic afectând în mod dramatic aeroporturi și companii deopotrivă, asta ca să nu mai avem în vedere alte activități precum cele ale diverșilor furnizori ale companiilor respective sau ale cetățenilor care obișnuiau să călătorească pe calea aerului.

În luna noiembrie a acestui an, numărul pasagerilor procesați pe aeroporturile din țara noastră a fost de 253.001, ceea ce înseamnă că ar fi aproape de 15% față de luna noiembrie a anului trecut. Atunci, pe aeroporturile civile ale țării noastre au călătorit 1.737.081 pasageri.

În ceea ce privește aeroportul de la Salcea, deși nu este deloc „pe roze” se pare că situația nu este nici mai rea față de alte aeroporturi. Cu 3.651 de pasageri procesați, luna trecută, Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava a devansat aeroportul din Bănie care, conform unui clasament al Asociației Aeroporturilor din România, s-a situat pe locul al optulea cu 3.303 călători procesați în noiembrie 2020. De altfel, din cei 253 de mii de călători procesați, luna trecută, pe aeroporturile țării noastre, aproape 174 de mii sunt înregistrați pe Otopeni iar Clujul este pe locul al doilea, la mare distanță, cu doar 28.375 de călători. Adică, în contextul pandemic actual, luna noiembrie 2020 a fost, pentru aeroportul Cluj, cam ca o lună din 2019 sau 2018 la aeroportul sucevean.

Aeroportul ieșean continuă să fie pe locul 1 la nivelul Moldovei, având însă circa 12.600 de pasageri și situându-se pe locul al treilea la nivel de țară, devansând aeroportul din Timișoara care a înregistrat cu circa 1.100 pasageri mai puțin. Un număr aproape dublu față de cel al Sucevei a înregistrat aeroportul băcăuan care s-a plasat, Astfel, pe locul al cincilea din țară, devansând cam cu 1.900 de pasageri aeroportul de la Sibiu. La Tuzla, Arad și Tulcea, în noiembrie, nu au fost procesați nici măcar 10 călători. În total. (D.P.)

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …

One comment

  1. Despre noul terminal, care trebuia finalizat cam demult nu spunem nimic?!