Sunday , April 28 2024

Iohannis: Personalul medical va fi vaccinat la serviciu, iar restul populației în centre mobile și drive-thru

Președintele Klaus Iohannis a declarat luni, la Palatul Cotroceni, că strategia de vaccinare anti-COVID va fi aprobată într-o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) pe care o va convoca în perioada următoare și că vor fi organizate centre de vaccinare în țară, iar personalul medical va fi vaccinat la serviciu.

”Vaccinarea se va face la locul de muncă pentru personalul sanitar, centre mobile și centre drive-thru pentru restul populației”, a precizat șeful statului.

secretarasite „Strategia de vaccinare anti-COVID va fi supusă aprobării în şedinţa CSAT pe care o voi convoca în perioada imediat următoare”, a spus el.

secretarasitePreşedintele Iohannis a avut, luni, o şedinţă cu ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, şi ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, pe tema campaniei de vaccinare anti-COVID-19, considerată o problemă de securitate naţională.

Conform strategiei, din grupurile prioritate la vaccinare fac parte: tot personalul sanitar, ca și cel din centre rezidențiale și sociale, populația cu risc ridicat și personalul din domenii-cheie, esențiale bunei funcționări a societății, după cum a precizat președintele, care a adăugat că Ministerul Apărării va fi cel care va asigura gestionarea depozitului central și a celor 6 depozite regionale, de unde se va face distribuția către centrele locale.

În privința campaniei de informare, Iohannis a subliniat că toate informațiile despre campanie și vaccin vor fi puse pe un site oficial dedicat campaniei de vaccinare.

Vezi si

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de Florii

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, …