Monday , April 29 2024

Ambulanță în misiune, scoasă de pe șosea de șoferul imprudent al unei bătrâne Dacii

Miercuri dimineata, pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, a avut loc un accident în care a fost implicată o ambulanță care circula cu semnale acustice si luminoase din directia Centru catre Burdujeni.

Ambulanta se deplasa pentru preluarea unui pacient și era in depășirea coloanei de autoturisme. Din coloana respectiva, un autoturism Dacia a incercat sa vireze la stanga, nu s-a asigurat și a intrat in coloziune cu ambulanta. În urma impactului, ambulanța a ieșit de pe carosabil și s-a oprit în gardul viu din zona Grupului Școlar.

Foto: Facebook/Atentie Politia!

Nu s-au înregistrat victime, doar pagube materiale. Ambii șoferi au fost testati cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.

Autoturismul Dacia nu are asigurare RCA valabila iar șoferul a fost sanctionat contravențional si i-a fost reținut permisul de conducere.

Vezi si

CE Szeged. Canotorii suceveni Florin Arteni și Florin Lehaci, argint european la dublu rame. Ancuța Bodnar, doar bronz alături de Simona Radiș la dublu vâsle

Campioanele olimpice en titre la dublu vâsle feminin, suceveanca Ancuţa Bodnar şi botoșăneanca Simona Radiş, …