Tuesday , April 30 2024

Un bărbat de 57 de ani din Bunești a murit după ce, băut fiind, s-a certat cu soția și apoi și-ar fi înfipt un foarfece în gât

Sâmbătă, după-amiază, laorele 17.30, polițiștii de la Preutești au fost sesizați prin 112 de către B. Maria, din satul Uncești, comuna Bunești, despre faptul că soțul său face scandal și e plin de sânge.

Când au ajuns polițiștii la fața locului, B. Mihai, de 57 de ani, a fost găsit decedat, întins pe podeaua unei încăperi a locuinței și plin de sânge. Cadavrul prezenta urme de tăiere/înțepare în partea stângă a gâtului.

Din declarația soției decedatului, a rezultat faptul că duminică,  în jurul orelor 14.00, B. Mihai a sosit la domiciliu, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a făcut baie după care  a revenit în bucătărie având un conflict verbal cu soția sa. Acesta s-a enervat și a pus mâna pe un foarfece, amenințând că se sinucide dar o va omorî și pe ea, iar B. Maria s-a speriat și a fugit din casă, pe drumul comunal. Când a revenit la domiciliu, ea l-a găsit pe B. Mihai plin de sânge, în poziția șezut rezemat de tocul unei uși, moment în care a apelat la 112 anunțând evenimentul.

Femeia a mai spus că în cursul zilei a lucrat în gospodărie împreună cu soțul ei, acesta din urmă consumând băuturi alcoolice.

Locuința familiei a fost sigilată în vederea continuării cercetărilor. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului municipal Fălticeni unde ieri urma să fie efectuată necropsia în vederea stabilirii cauzei morții și a identificării leziunilor și a mecanismul de producere a acestora.

Polițiștii au întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă”.

Vezi si

De miercuri, Thermonet oprește furnizarea căldurii în municipiul Suceava

THERMONET S.R.L., operatorul sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Suceava,  a anunțat …