Monday , May 6 2024

Cafenelele, barurile și sălile de evenimente din Bruxelles se închid pentru o lună

Cafenelele şi barurile se vor închide de joi dimineaţă pe întreg teritoriul regiunii Bruxelles pentru a stopa răspândirea noului coronavirus, care se accelerează în capitala Belgiei, au anunţat miercuri autorităţile, anunță Agerpres.

Măsura este prevăzută să rămână în vigoare o lună, până pe 8 noiembrie. Consumul de alcool în spaţiul public este interzis şi în cele 19 comune ale regiunii Bruxelles-Capitale, a declarat o purtătoare de cuvânt a executivului regional. Restaurantele pot rămâne deschise.

Noile restricţii sunt similare cu cele care se aplică începând de marţi la Paris şi în cele trei departamente ale regiunii Ile-de-France.

Sălile de evenimente, precum şi ceainăriile (care nu servesc neapărat băuturi alcoolice) vor trebui, de asemenea, să îşi închidă porţile, se arată într-un comunicat al executivului regional.

Belgia a înregistrat în ultimele şapte zile o medie zilnică de aproape 2.500 de noi infectări, o creştere cu 57% faţă de săptămâna precedentă.

Vezi si

Atac sinistru în Irlanda de Nord. Bărbat de 20 de ani, găsit bătut în cuie de un gard

 Un bărbat în vârstă de 20 de ani a fost găsit bătut în cuie de …