Tuesday , May 7 2024

Gheorghe Flutur a revenit la drumul județean de la Hârtop, despre asfaltarea căruia nu era mulțumit cu o săptămână în urmă

secretarasite


Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a revenit în cursul zilei de vineri la Hârtop, după ce săptămâna trecută s-a declarat nemulțumit de mobilizarea constructorului care execută lucrările de la drumul județean.

„Suntem la Hârtop, pe drumul județean. Promiteam săptămâna trecută că peste o săptămână vom începe turnarea covorului asfaltic, pentru că aici s-a investit și în aducțiunea de apă și canal și astăzi am început să turnăm asfalt pe drumul județean care leagă Fălticeniul de Liteni”, a transmis Gheorghe Flutur. Investiția de 16,7 kilometri, făcută de Consiliul Județean, este de aproape șapte milioane de euro.

secretarasite

„Acest drum leagă Fălticeniul de Liteni, spre viitoarea autostradă A7. Va fi drumul spre autostradă, pe scurtătură, al municipiului Fălticeni. Este o investiție mult așteptată. Se lucrează și la Valea Glodului, în comuna Vulturești. Am început din două părți și sperăm să finalizăm cât mai repede această lucrare”, a mai spus Gheorghe Flutur. (D.P.)

secretarasite

Vezi si

”Argumentele tăcute” ale Învierii lui Hristos – Pastorala ÎPS Părinte Calinic la Praznicul Învierii Domnului – 2024

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER, ȘI DREPTMĂRITORILOR CREȘTINI DIN ARHIEPISCOPIA SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR Har, pace și …