Thursday , March 28 2024

Cinci mașini implicate într-un accident la Bădeuți. Trei persoane au ajuns la spital (FOTO)

Duminică seara, în jurul orelor 23.50, L. I., de 32 de ani, din comuna Marginea, conducea un autoturism Mercedes cu pe DN 2H din direcția orașului Milișăuți înspre municipiul Rădăuți. În momentul în care a ajuns pe raza localității Bădeuți, într-o curbă ușoară la dreapta, a intrat în depășirea unui alt autoturism Mercedes ,  condus de către B. V.-A., de 24 ani, din Rădăuți.
Din sens opus circula autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare SV 98 RVG, condus de către numitul Țibu Gavril, de 58 de ani, din com. Grănicești. În momentul efectuării depășirii, Lungu Ionel, a acroșat un autoturism Audi, condus de Ț. G. de 58 de ani, din Grănicești, care circula din sens opus și autoturismul Mercedes pe care incerca sa-l depaseasca.
După impact, conducătorul auto L. I. a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a acroșat cu partea laterală dreapta autoturismul marca BMW , condus de către numitul I. F. G., de 22 de ani, din Cajvana, care circula în fața sa, pe aceeași direcție de mers.
Din impactul cu autoturismul BMW a intrat în coliziune cu un autoturis Mitsubishi, condus regulamentar din sens opus de către numita A. A. F., de 37 de ani, din Dumbrăveni.
În urma accidentului cu cele 5 autoturisme implicate a rezultat vătămarea corporală a conducătorilor auto L. I. și A. A. F.a, precum și a  lui A. N. S., de 47 ani, din Dumbrăveni, pasager pe locul din dreapta față a autoturismului Mitsubishi.
Victimele au fost extrase din autoturisme de către echipajele SMURD și transportate cu ambulanțele la Spitalul Municipal Rădăuți, unde li s-au acordat îngrijiri medicale.
Toți conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Vătămare corporală din culpă”.

secretarasite

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …