Wednesday , April 24 2024

36 de paturi libere pentru pacientii COVID in judetul Suceava. Persoanele asimptomatice sau cu forme usoare vor fi testate acasa

La videoconferinta de ieri a premierului cu prefectii si reprezentantii institutiilor care sunt responsabile de gestionarea pandemiei s-a stabilit ca bolnavii asimptomatici sau cu simptome usoare sa fie testati la domiciliu si sa astepte acasa rezultatele testelor ce indica prezenta SARS Cov-2.  Prefectura Suceava anunta ca in judet sunt 36 de locuri libere pentru preluarea pacienților Covid- 19, din care 11 la Spitalul Județean și 25 la Spitalul Municipal Rădăuți.

De asemenea, sunt 48 de ventilatoare, repartizate 36 la Spitalul Județean, 7 la Spitalul Municipal Rădăuți, 2 la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, 2 la Spitalul Municipal Fălticeni și 1 ventilator la Spitalul Municipal Vatra Dornei.

La videoconferința au participat premierul României, Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela,  secretarul de stat Raed Arafat, Nicolae Dragoș Garofil- secretar de stat în Ministerul Sănătății și Bogdan Nica – director general al Direcției generale de asistență medicală, medicină de urgență și programe de sănătate publică, iar la nivel local prefectul județului Suceava, subprefectul Daniel Prorociuc, inspectorul șef al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență “Bucovina”, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Suceava, șeful secției ATI din cadrul Spitalului Județean de Urgență Suceava, managerul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava și șeful Unității de Primiri Urgențe din cadrul SJU Suceava.

În cadrul videoconferinței s-au discutat măsurile necesare pentru descongestionarea spitalelor care îngrijesc pacienți cu coronavirus, dar și pentru eficientizarea la maximum a intervențiilor necesare pentru preluarea și transportul pacienților Covid-19 de la domiciliu.  Printre măsurile prevăzute a fi implementate în scopul descongestionării spitalelor se numără și recoltarea la domiciliu a probelor pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2 în cazul pacienților asimptomatici sau cu simptome ușoare, care au posibilitatea de a rămâne la domiciliu până la sosirea rezultatelor.

De asemenea s-a insistat  să se acorde o atenție sporită din partea autorităților responsabile cu transferul interspitalicesc al pacienților în stare critică. În acest sens Raed Arafat a solicitat elaborarea, la nivel județean, a  unei proceduri pentru transportul pacienților a căror stare de sănătate se agravează, aplicabile în cazul în care unitatea medicală nu dispune de locuri disponibile în secția ATI sau ventilatoare. (O.S.)

 

 

Vezi si

Gheorghe Flutur a verificat din nou lucrările la drumurile județene. “Tot județul este un șantier”

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost din nou, miercuri, pe șantierele unde se …