Monday , April 29 2024

PDL a stabilit capitalele pentru cele 8 noi super-judete. Suceava revine la statutul de targ

Opt judete, tot atâtea capitale. Suceava r\mane doar un simplu targ din marginea tarii. Viitoarele resedinte pentru judetele care vor fi trasate prin noua lege de reorganiazarea adminsitrativ-teritorială impusa de pedelisti si Traian Basescu vor fi Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Craiova, Constanţa, Iaşi, Ploieşti şi Bucureşti. Principalii beneficiari ai desemnării acestor orase drept capital de judete vor fi actualii primari, cel putin până la viitoarele alegeri locale: trei democrat-liberali, doi social-democrati, un tărănist si un independent. Ei vor fi cei care vor avea cea mai mare putere în aceste judete, după ce o parte din atributiile consiliilor judetene vor fi transferate consiliilor locale, iar serviciile deconcentrate vor fi trecute în subordinea lor, informeaza ImpactNews.

Capitalele noilor judeţe, conform proiectului de reorganizare administrativ-teritorială a României vor fi Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Craiova, Constanţa, Iaşi, Ploieşti şi Bucureşti, a declarat, vineri, secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean.
Pe fondul desfiintării actualelor consilii judetene, primarii municipiilor resedintă de judet si consiliile locale ale acestora vor avea pâinea si cutitul la nivel decisional si financiar. O parte din atributiile CJ-urilor vor trece în subordinea consiliilor locale, iar serviciile deconcentrate în subordinea primăriilor, ceea ce va face din primar unul din cei mai importanti factori de influentă la nivelul viitoarelor unităti administrative-teritoriale, scrie ImpactNews.

Vezi si

UDMR, pe prima poziție pe buletinul de vot pentru alegerile europarlamentare

UDMR se va afla pe prima poziție a buletinului de vot la alegerile europarlamentare, iar …