Tuesday , April 30 2024

Legea “DNA-ul padurilor”, a USR, a fost adoptata de Senat si merge la Iohannis spre promulgare

Senatul a adoptat marți, în calitate de for decizional, propunerea legislativă a USR privind înființarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu (DIIM), supranumită ”DNA-ul pădurilor”.

Legea a fost adoptată aproape în unanimitate, cu 119 voturi ”pentru”, niciun vot ”împotrivă” și 11 abțineri (UDMR). De asemenea, s-au mai abținut și Călin Popescu Tăriceanu (ALDE), precum și senatorul Ioan Simionca, tot de la ALDE.

”Uniunea Salvați România transmite că votarea proiectului de lege înseamnă un moment istoric pentru combaterea infracționalităților de mediu din țara noastră. Prin înființarea DNA-ului Pădurilor Parlamentul arată că protejarea mediului devine o prioritate pentru România”, a transmis USR într-un comunicat de presă.

Potrivit legii, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Mediu se înființează, în cadrul Parchetului Deneral, ca structură specializată în combaterea infracțiunilor împotriva mediului înconjurător și își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României.

DIIM va fi condusă de un procuror-șef, iar în cadrul ei vor lucra minimum 295 de procurori, 40 de specialiști, 290 de ofițeri de poliție judiciară și alte 270 de persoane în posturi de personal auxiliar de specialitate.

Șefull DIIM urmează să fie numit la fel ca procurorul general al României și procurorii-șefi ai DNA și DIICOT: prin decret semnat de președintele României, la propunerea ministrului Justiției și cu avizul Secției pentru procurori a CSM.

Practic, noua unitate de parchet este o structură creată pe modelul DNA şi DIICOT, care să preia competenţa de soluţionare a tuturor infracţiunilor de mediu prevăzute în Codul Penal şi în legislaţia specială din domeniu și a cărei activitate va fi prezentată Parlamentului, periodic, prin rapoarte.

USR amintește că, anual, dispar peste 20 milioane de metri cubi de lemn din țara noastră, volumul de lemn recoltat fără acte din păduri s-a dublat între 2014 și 2018, dar numărul dosarelor penale legate de aceste infracțiuni trimise în instanță s-a redus cu aproape 50% între 2016 și 2019.

Propunerea legislativă a fost depusă în data de 9 martie 2020 în Parlament și a fost inițiată de parlamentarii USR din Comisiile pentru Mediu și Juridice: Stelian Ion, Silviu Dehelean, Daniel Popescu, Cornel Zainea, George Dircă, Mihai Goțiu și Allen Coliban.

Legea urmează să fie transmisă președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

Vezi si

Codul silvic, adoptat de Senat

Senatul a adoptat, luni, cu numeroase amendamente, proiectul de lege privind Codul silvic, iniţiat de …