Friday , March 29 2024

Evaluarea psihosomatică a copiilor care nu au frecventat grădinița și a celor întorși din străinătate, amânată până în toamnă, de teama coronavirusului

Evaluarea nivelului de dezvoltare se face, potrivit calendarului înscrierii în clasa pregătitoare, în perioada 26 mai – 30 iunie, însă, cel puțin în județul nostru, această etapă a fost amânată până în toamnă, din cauza temerilor părinților legate de infectarea cu coronavirus. Doar 2 astfel de evaluări au fost făcute până în prezent. ”Am fost sunați de mai mulți părinți pentru programări, dar, în urma discuțiilor purtate, au ales să reprogrameze evaluarea pentru luna septembrie pentru că se tem de această pandemie. Am primit informații și de la școlile din Udești și Cajvana că părinții se vor întoarce în august acasă și intenționează să înscrie atunci copiii pentru evaluarea nivelului de dezvoltare”, a declarat prof. Maria Pavelescu, directorul CJRAE Suceava.

În acest an, evaluarea psihosomatică se realizează doar la copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie și 31 decembrie și nu au frecventat grădinița sau care s-au întors din străinătate. În situatia copiilor care au frecventat grădinița, înscrierea în clasa pregătitoare se face la solicitarea scrisă a părinților, în baza recomandării eliberate de unitatea de învățământ preșcolar. Această modificare a metodologiei de înscriere la școală vine în contextul pandemiei, anii trecuți evaluarea psihosomatică fiind necesară în cazul tuturor copiilor care nu aveau împlinită vârsta de 6 ani la data începerii anului școlar.

Activitatea Centrului Județean de Resurse și de Asistență Educațională (CJRAE) Suceava din această perioadă, în condiții normale, ar fi fost una intensă, în toate cele 8 centre de evaluare de la nivelul județului, an de an înregistrându-se peste 1.000 de solicitări din partea părinților care doreau să își înscrie copiii la școală chiar dacă aceștia nu împlineau vârsta de 6 ani până la data de 1 septembrie. Evaluarea nivelului de dezvoltare se face, potrivit calendarului înscrierii în clasa pregătitoare, în perioada 26 mai – 30 iunie, însă, cel puțin în județul nostru, această etapă a fost amânată până în toamnă, din cauza temerilor părinților legate de infectarea cu coronavirus. ”Până la acest moment am efectuat doar 2 astfel de evaluări. E drept că numărul cererilor va fi mai mic în acest an, din moment ce nu mai facem evaluarea copiilor care au frecventat grădinița, în cazul lor înscrierea la școală făcându-se în baza recomandării eliberate de unitatea de învățământ preșcolar. Am fost sunați de mai mulți părinți pentru programări, dar, în urma discuțiilor purtate, au ales să reprogrameze evaluarea pentru luna septembrie pentru că se tem de această pandemie. Am primit informații și de la școlile din Udești și Cajvana că părinții se vor întoarce în august acasă și intenționează să înscrie atunci copiii pentru evaluarea nivelului de dezvoltare. Deci la începutul lunii septembrie va fi cea mai intensă activitate pentru noi”, a declarat prof. Maria Pavelescu, directorul CJRAE Suceava, care a precizată că se asigură, la solicitarea părinților, serviciile de evaluare a dezvoltării copiilor și după încheierea perioadei de evaluare prevăzute în calendarul înscrierii.

Evaluarea nivelului de dezvoltare a preșcolarilor se face în baza unei programări telefonice, astfel încât programul de desfășurare să poată fi adaptat pentru asigurarea tuturor măsurilor de siguranță și sănătate a copiilor și părinților. Cererea-tip de înscriere se poate completa online, transmite prin e-mail, prin poștă sau se poate depune la secretariatul unității de învățământ la care părintele dorește înscrierea copilului. La încheierea activității de evaluare a dezvoltării pentru fiecare copil, rezultatul este comunicat în scris, prin e-mail sau prin poștă, cu confirmare de primire, după caz, sau este înmânat direct părintelui care a solicitat evaluarea. Rezultatul evaluării nu poate fi contestat.

Amintim că pentru anul şcolar 2020-2021 sunt prevăzute în total 355,72 de clase pregătitoare, pentru un efectiv de 7.119 elevi, din care 296 de clase în învăţământul de masă, 40,72 clase în învăţământul simultan, 4 clase în învăţământul de tip step by step, 7 clase pentru învăţământul special și 8 clase pregătitoare alocate învăţământului particular. Înscrierea pentru clasa pregătitoare continuă până pe 7 iulie, iar pe 20 iulie vor fi afișate în unitățile de învățământ listele cu copiii înmatriculați și locurile rămase neocupate, disponibile pentru a doua etapă de înscriere. (Oana NUȚU)

 

Vezi si

Mai multe firme sucevene se înghesuie să prindă  contractul de șase milioane de euro pentru renovarea blocurilor din centrul Sucevei

Prelungită de la data de 20 martie la cea de 28 martie, cea mai mare …