Monday , April 29 2024

Preşedintele Universitatii Harvard şi soţia sa, testaţi pozitiv cu coronavirus

Președintele Harvard, Lawrence S. Bacow, a declarat că el și soția sa au fost testaţi pozitiv pentru noul coronavirus, transmite CNN.

“Am început să avem simptome duminică – mai întâi tuse, apoi febră, frisoane și dureri musculare – și am contactat medicii luni”, a spus el într-un comunicat către comunitatea Harvard. “Am fost testati ieri si am primit rezultatele acum cateva minute”, a adăugat Bacow.

Bacow a spus că nu este sigur cum el şi soţia sa au ajuns să ia virusul, dar a precizat că au avut contact cu mult mai puţine persoane în ultima perioadă, deoarece amândoi au început să lucreze de acasă pe 14 martie.

“Ne vom lua timpul necesar pentru a ne odihni și a ne recupera în timpul unei izolări de două săptămâni acasă”, a adăugat el. “Sunt binecuvântat cu o echipă grozavă, iar mulți dintre colegii mei își vor asuma mai multe responsabilități în următoarele săptămâni, în timp ce Adele și cu mine ne vom concentra doar pe a ne însănătoşi”, a mai precizat Bacow.

La începutul acestei luni, Harvard a anunțat că va muta cursurile online și le-a cerut studenților să se mute din locuințele din campus.

Vezi si

Actorul Gerard Depardieu, chemat la poliție pentru a fi interogat și reținut la Paris după acuzațiile de agresiune sexuală

Actorul francez Gérard Depardieu a fost convocat luni pentru a fi dus în custodie la …