Friday , May 3 2024

Alarma COVID-19 la Spitalul “Sf. Spiridon” Iași. 16 medici și asistenți în izolare dupa ce au intrat in contact cu un pacient pozitiv transferat de la Suceava

Mai multe cadre medicale de la Spitalul Sfântul Spiridon au întrat în izolare după ce ar fi avut contact cu un pacient adus de la Suceava. Inițial, pacientul ar fi fost internat la Gastroenterologie. Ulterior a fost confirmat cu COVID 19 și transferat la Spitalul de Boli Infecțioase în noaptea trecuta, anunta ZDI.

“In cursul serii a fost primita confirmarea de infecție cu COVID 19 la un pacient care era internat de miercuri la Institutul de Gastroenterologie și Hepatoligie. Pacientul fusese transferat de la secția de profil a Spitalului de Urgente Suceava. Colegii au luat legătura cu medicul curant de acolo. Medicul fusese confirmat pozitiv. S-a decis testarea pacientului. Rezultatul a fost pozitiv. A fost transferat la Spitalul de Boli Infecțioase. În Institut s-a făcut testarea colegului de salon, care a ieșit negativ. Personalul medical începând cu aceasta dimineata este testat urmând sa între în autoizolare. Este vorba de 16 medici și asistenți medicali de la IGH “, a declarat Diana Cimpoesu, purtator de cuvânt al Spitalului “Sf Spiridon” și coordonator SMURD UPU Iasi.

Vezi si

Bucovina Rădăuți și-a asigurat prezența la barajul de promovare în Liga a II-a

Bucovina Rădăuți și-a asigurat și din punct de vedere matematic prezența la barajul de promovare, …