Saturday , April 27 2024

Un tânăr s-a ales doar cu nasul spart după ce a căzut de la etajul al doilea al unui bloc din Suceava

El le-a povestit polițiștilor că a băut împreună cu colegii de apartament. S-a dus la culcare, apoi s-a trezit, a mers pe balcon, a alunecat și a căzut peste balustradă, după cum a susținut în fața oamenilor legii. Oarecum ciudat, după o asemenea cădere în gol, bărbatul de 25 de ani are doar fractură de piramidă nazală și sustine că nu ar fi fost victima vreunei agresiuni 

Luni dimineață, la UPU Suceava a ajuns Rareș H., de 25 de ani, din comuna Dorna Arini, care a declarat că a căzut de la etajul al doilea al unui bloc. O patrulă de Ordine Publi­că a mers la Secția ORL a Spitalului Jude­țean Suceava, unde l-a găsit pe Rareș H.,  care a declarat că în noaptea de duminică spre luni a băut două pahare de țuică împreună cu cei doi colegi de apartament, după care s-a dus la culcare.  El a mai relatat că la un moment dat s-a trezit, a mers pe balcon, a alunecat și a căzut de la etajul al doilea, lovindu-se doar în zona nasului, fiind diagnosticat cu «cădere de la înălțime aproximativ 6 metri și fractură piramidă nazală».

Rareș H. nu reclamă că ar fi fost victima vreunei agresiuni, nu are niciun dubiu cu privire la modul în care a ajuns pe balcon, susținând vehement în fața polițiștilor că s-a trezit brusc pe balustrada balconului. În acest caz a fost întocmit un proces-verbal de constatare. (O.S.)

Vezi si

Au început înscrierile pentru admiterea la școlile de agenți de poliție

Inspectoratul Județean de Poliție Suceava, prin intermediul Serviciului Resurse Umane, desfăşoară în perioada 24.04.2024 – …