Tuesday , April 30 2024

Directorii Colegiului ”Nicu Gane” Fălticeni vor să demisioneze după încheierea primului semestru al acestui an școlar

Inspectoratul șclar Județean (IŞJ) Suceava a fost informat de către conducerea Colegiului ”Nicu Gane” Fălticeni că, din ianuarie 2020, directorul prim Elena-Cristina Nechifor și cel adjunct, Laurențiu Daniel Tomescu, vor să renunțe la posturile ocupate. Cei doi au motivat deciziile de a demisiona prin faptul că vor să se dedice vieții de familie. „Am primit o informare din partea lor că intenționează să demisioneze după finalizarea semestrului I, motivând că vor să se dedice vieții de familie. Am vorbit cu ei individual și am încercat să aflu dacă există probleme sau presiuni din partea administrației locale și m-au asigurat că nu este cazul, fiecare dintre ei dorindu-și să se dedice vieții de familie. Le-am dat timp de gândire o săptămână, iar da­că nu se vor răzgândi voi pro­pune în următoarea șe­dință de Consiliu de Administrație soluționarea situației de la Colegiul <Nicu Gane>”, a declarat inspectorul școlar general Gabriela Mihai, precizând că nu a mai primit nicio altă demisie sau intenție de a demisiona din partea ­vreu­nui manager de școală din județul Suceava. (O. N.)

 

Vezi si

De miercuri, Thermonet oprește furnizarea căldurii în municipiul Suceava

THERMONET S.R.L., operatorul sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Suceava,  a anunțat …