Friday , May 3 2024

Un tânăr fără permis a fost urmărit de mașina poliției un kilometru jumătate prin Vicovu de Sus

O patrulă de poliție dinVicovu de Sus, în timp ce efectua serviciul de supraveghere și control al traficului rutier, la intersecția dintre Calea Cernăuți și Calea Bucovinei, pe raza orașului Vicovu de Sus, a observat marți, la ora 03.00, un autoturism care a efectuat brusc manevra de întoarcere, cu scopul de a evita întâlnirea cu polițiștii.

Echipajul a pornit în urmărirea autoturismului VW Passat pe o distanță de aproximativ 1.500 de metri, conducătorul auto ignorând semnalele acustice și luminoase. La un moment dat, șoferul a efectuat virajul la dreapta în parcarea unei clădiri comerciale, a coborât și a încercat să fugă, moment în care a fost imobilizat și încătușat.

Fiind întrebat despre motivul pentru care a refuzat să oprească, a bărbatul a precizat că nu posedă permis de conducere.  Acesta a fost condus la sediul Poliției orașului Vicovu de Sus, unde a fost identificat în persoana lui Ilie M., de 25 de ani, localnic. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal privind infracțiunea de „conducere fără permis”. (O.S.)

 

Vezi si

Un tânăr s-a retras de pe lista AUR de la Consiliul Local Suceava

Nu doar de la PSD Suceava și-a retras candidatura unul din cei de pe lista …