Alte stiri
Vremea devine mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în următoarele două săptămâni
acum 1 hour
Macron şi Xi Jinping cer un “armistiţiu olimpic” pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de la Paris
acum 2 hours
Coletele, care conțineau 15.000 de pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, au fost descoperite pe raza localității Straja
Ieri dimineață, la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 04.20, un echipaj al poliției de frontieră a observat un grup de persoane care transporta în spate, de la frontiera de stat spre localitatea Straja, mai multe colete voluminoase.
„Imediat, colegii noștri au acționat pentru reținerea celor în cauză, dar în momentul în care bărbații au observat echipajul poliției de frontieră au abandonat coletele și au încercat să fugă. Deoarece persoanele în cauză nu s-au supus somațiilor legale prin voce, polițiștii de frontieră au tras trei focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată nu s-au oprit și s-au dispersat spre localitatea Straja”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisarul – șef Ilie Poroch – Serițan.
Au fost anunțate și autoritățile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră, concomitent cu dispunerea unor măsuri de supraveghere și cercetare a zonei.
În zonă au fost descoperite mai multe colete cu țigări de proveniență ucraineană, care au fost transportate la sediul STPF Suceava, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 15.000 de pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 175.500 de lei.
Țigările au fost confiscate, iar în acest caz se fac cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale. (O.S.)
Duminică, în jurul orei 13:35, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin 112 de …