UDMR suspendă colaborarea cu PSD
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri că până când nu se rezolvă problema predării limbii române în şcolile generale cu predare în limba maternă nu poate fi deschis subiectul colaborării parlamentare pe proiecte legislative cu PSD – ALDE, scrie Agerpres.
Kelemen Hunor a solicitat săptămâna trecută remanierea ministrului Educaţiei, Valentin Popa, întrucât acesta a luat două decizii fără a-i consulta pe reprezentanţii UDMR, una privind învăţarea limbii române la clasele primare din şcolile cu predare în limba maternă şi cealaltă privind recunoaşterea comasării Universităţii “Petru Maior” cu Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.
“În ceea ce priveşte studierea limbii române la clasele primare din şcolile cu predare în limba maternă, am solicitat anularea articolului din ordonanţa simplă adoptată în luna august, pe care ministrul Educaţiei a eliberat-o în mod arbitrar, fără consultarea noastră. Acest lucru ar trebui să fie soluţionat de Guvern, săptămâna viitoare”, declara vineri preşedintele UDMR.