O bătrână a fost găsită moartă în fântâna gospodăriei sale
La data de 26 iulie 2018, la ora 20.10, polițiștii din Ipotești au fost anunțați prin 112 despre faptul că Viorica M., de 74 de ani, din comuna Udești, este decedată în fântâna din locuința sa. Din primele verificări făcute de agenți la fața locului s-a constatat faptul că bătrâna locuia singură pe raza satului Udești, fiind diagnosticată cu depresie, sens în care urma un tratament. Cum în cursul zilei de 26 iulie a.c., femeia nu a răspuns la telefon fiicei sale, aceasta a sunat un vecin să meargă să vadă ce s-a întâmplat cu ea, moment în care a găsit-o pe bătrână în fântâna din curtea locuinței cu fața în jos în apă și nu prezenta semne vitale. Cu ocazia cercetărilor făcute la fața locului nu au fost găsite urme sau mijloace de probă din care să rezulte suspiciuni cu privire la decesul Vioricăi M.. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Județean Suceava pentru efectuarea autopsiei. În acest caz a fost întocmit un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”. (D.Z.)