Om al străzii, tăiat pe față cu un briceag de un alt boschetar
Un boschetar din Brăila a fost tăiat cu un briceag pe față de un om al străzii din Bacău. Scena a avut loc în parcarea supermarketului Lidl din zona Bazar
La data de 11 decembrie 2017, Poliția municipiului Suceava a fost anunțată prin 112 despre faptul că pe Bulevardul Calea Unirii, în fața Bazarului Suceava, se află un bărbat tăiat pe față. Din cercetările polițiștilor a reieșit că în jurul orei 18.50, Ilie Ilie, de 35 de ani, din municipiul Brăila, persoană fără adăpost, care locuiește în căminul dintre OMV și Lidl Suceava, s-a întâlnit în parcarea supermaketului din zona Bazarului cu o mai veche cunoștință de-a sa, pe nume Constantin Enciu, de 35 de ani, din comuna Berzunți, județul Bacău. Pe fondul stării de ebrietate avansate, între cei doi a izbucnit un conflict spontan, iar la un moment dat Enciu a scos din buzunar un briceag și l-a tăiat pe față pe Ilie Ilie, după care a fugit.
Ambulanța venită la fața locului a transportat victima la secția UPU a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. După acordarea primelor îngrijiri medicale, Ilie Ilie a fost diagnosticat cu „plagă tăiată hemifacies drept, pe o lungime de aproximativ 12 centimetri, în urma unei agresiuni”.
Constantin Enciu a fost căutat la adresa unde locuiește fără forme legale, respectiv la căminul denumit generic „La Buta” de lângă Lidl Bazar, dar nu a fost de găsit. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. (D.Z.)