Sunday , April 28 2024

Consilierii locali au aprobat ieri reabilitarea statuii lui Stefan cel Mare

Valoarea estimată a investiției este de 1.798.079 lei, iar realizarea lucrării ar urma să fie făcută în 12 luni de la încheierea contractului. După aprobarea indicatorilor tehnico-economici de către consilierii locali va urma realizarea proiectului tehnic și apoi scoaterea la licitație 

statuie stefan cel mare (proiect)

Consilierii locali au aprobat ieri reabilitarea statuii lui Stefan cel Mare, amplasată în apropierea Cetății de Scaun, în parcul Sipote. Conform proiectului de hotărâre, în cadrul lucrărilor de reabilitare vor fi făcute următoarele intervenții: reabilitarea și remontarea tuturor elementelor din bronz, refacerea placajului soclului cu plăci din travertin, refacerea și extinderea platformelor existente din beton armat – platformele vor fi pavate cu dale și plăci din granit, prevăzute cu rigole; se vor monta bănci din beton armat, placate cu rigle din lemn, jardiniere și arbori ornamentali, se vor realiza unor rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilități; se va monta un sistem de iluminat arhitectural și ambiental. Valoarea estimată a investiției este de 1.798.079 lei, iar realizarea lucrării ar urma să fie făcută în 12 luni de la încheierea contractului. După aprobarea indicatorilor tehnico-economici de către consilierii locali va urma realizarea proiectului tehnic și apoi scoaterea la licitație. (A. IONICA)

 

Vezi si

CE Szeged. Canotorii suceveni Florin Arteni și Florin Lehaci, argint european la dublu rame. Ancuța Bodnar, doar bronz alături de Simona Radiș la dublu vâsle

Campioanele olimpice en titre la dublu vâsle feminin, suceveanca Ancuţa Bodnar şi botoșăneanca Simona Radiş, …