Tuesday , May 7 2024

Ministrul de Externe britanic și-a anulat vizita la Moscova, din cauza situației din Siria

boris johnson

Ministrul de externe britanic Boris Johnson a anunţat sâmbătă că îşi anulează vizita prevăzută pentru 10 aprilie în Rusia, ca urmare a ”evoluţiilor din Siria care au schimbat fundamental situaţia”, transmit AFP şi Reuters.
”Prioritatea mea este acum continuarea contactelor cu Statele Unite şi cu ceilalţi pentru pregătirea reuniunii G7 din 10-11 aprilie în scopul organizării unui sprijin internaţional coordonat pentru încetarea focului şi pentru intensificarea procesului politic”, a indicat Johnson într-un comunicat.
Agerpres scrie că acesta a adăugat că ”regretă apărarea continuă a regimului Assad de către Rusia, chiar şi după atacul cu arme chimice contra unor civili nevinovaţi”.
Marţi, un atac chimic imputat armatei siriene împotriva oraşului Khan Shaykhun, din nord-vestul Siriei, s-a soldat cu cel puţin 86 de morţi şi a provocat indignarea internaţională; imaginile cu victimele în agonie au şocat întreaga lume.

Vezi si

Vremea devine mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în următoarele două săptămâni

Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult …