Tuesday , April 30 2024

22 de mașini de intervenție au curățat ieri zăpada de pe principalele artere ale municipiului Suceava

Două autospeciale de mici dimensiuni au intervenit pe trotuarele din centrul orașului, iar la intersecții au fost trimise să opereze echipe de intervenție manuală în cartierele Burdujeni, Centru, George Enescu și Obcine. Firma Diasil, responsabilă cu activități de salubrizare în municipiul Suceava, își propune ca până în această dimineață să aducă drumurile din oraș la “stadiul de asfalt”, dacă viscolul va conteni, așa cum anunțau meteorologii  

 deszapezire 1

Vântul puternic, temperaturile foarte scăzute și zăpada căzută, chiar și în cantități mici, ar fi provocat serioase probleme în municipiul reședință de județ dacă pietonii și conducătorii auto s-ar fi decis să înfrunte aceste fenomene meteo extreme. Ziua de ieri a fost însă pentru majoritatea sucevenilor una mai potrivită pentru a urmări din spatele ferestrelor urgia de afară, astfel încât nu s-au petrecut pe străzi și pe trotuare evenimente deosebite. Cu excepția temperaturilor extrem de scăzute, care au condus spre adăposturi zeci de oameni ai străzii, mulți dintre aceștia fiind primiți cu o mâncare caldă și cu un așternut uscat, vântoasele de ieri nu au provocat evenimente remarcabile în municipiul Suceava.

In cursul zilei de sâmbătă și în principal în ziua de duminică, 8 ianuarie, firma Diasil a intervenit pe străzile din municipiul Suceava cu 22 de utilaje care să diminueze impactul căde­rilor de zăpadă și al vântului puternic,. care au creat în anumite zone din oraș troiene pe partea carosabilă. Anunțul a fost făcut de viceprimarul municipiului Suceava, Marian Andronache. El a mai arătat că aceeași firmă care are în atribuție activitatea de salubrizare stradală a intervenit și cu două autospeciale specifice pentru deszăpezirea trotuarelor principale din munici­piul reședință de județ. Au fost de asemenea trimise pe teren trei echipaje de intervenție ma­nuală la trecerile de pietoni, unul pentru cartierul Burdujeni, altul în zona centrală a municipiului Suceava și al treilea pentru cartierele George Enescu și Obcine.

Viceprimarul Marian Andronache a declarat ieri după-amiază că ieri, în orașul Suceava nu s-au petrecut evenimente rutiere deosebite din cauza zăpezii și a viscolului. Mai mult, conform discuției purtate cu reprezentanții firmei Diasil, s-a reținut că, în conformitate cu prognoza transmisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), cel târziu pe la ora 20.00 a zilei de ieri, vântul urma să se oprească și imediat după aceea operatorul Diasil urma să intervină pe tot parcursul nopții pentru a aduce principalele artere rutiere din municipiul reședință de județ la “stadiul de asfalt”. (A.I.)

Vezi si

De miercuri, Thermonet oprește furnizarea căldurii în municipiul Suceava

THERMONET S.R.L., operatorul sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Suceava,  a anunțat …